Am reușit să înving teama de avion

Când te gândești la vacanță, te gândești la relaxare, locuri interesante, mâncăruri delicioase. Pentru mine primul gând e: ce mijloc de transport vom avea. Cu mașina aş putea sa merg și pe Marte :), dar când asta constă să îmi ia din zilele de vacanță, prefer să stau în teroare câteva ore în avion. 🙂

În ultima vacanță înafara țării, și anume la Roma în februarie, am mers cu avionul. De vreo 3 ani încoace m-am tot fofilat și oriunde am mers, am fost cu mașina. De data aceasta nu am mai avut nicio șansă.  🙂

image

Vă voi vorbi un pic despre teama mea de avion și cum am reușit sa o potolesc, nu să o depășesc.

Așadar,  m-am înarmat cu tot ce era nevoie:
– În primul rand aspacardin pentru palpitații și ceai de iasomie pentru calmare, încă din aeroport.

image

– exercițiile de respirație sunt foarte importante. Reprezintă una dintre cele mai eficiente strategii de eliberare a stresului, efectul lor fiind acela de a transmite creierului că este momentul să se relaxeze. Mai multe pe sfatulmedicului.ro

– revistă de modă – Harper’s Bazaar sau o carte bună.

image

sunete de relaxare. Lounge&birds au fost preferatele mele.

image

– jocuri pe telefon

image

– și cea mai tare aplicație Mandala Coloring Book – am avut de treabă, nu glumă! 🙂

image

Toate mi-au fost de folos, doar că simțeam o stare de agitatie continuă și nu aveam răbdare sa fac niciun lucru până la capăt, nici măcar să port o conversație. Treceam de la o activitate la alta, apoi mă opream, respiram, mă convingeam singură că sunt în siguranță, și tot așa timp de 2 ore. 🙂
Ei…la întors nu a mai fost așa ușor. Am venit noaptea și nu vedeam unde suntem, nu simțeam decât golurile de aer. 🙂
Așadar până la următoarea călătorie, dacă nu se inventează teleportarea, și e musai cu avionul, măcar să fie ziua!!! 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s