When in Rome

Când începi sa iei lumea la picior, musai trebuie să începi cu Roma. Având peste 2000 de ani vechime, aici poți vedea începuturile istoriei, fiind păstrate multe din construcțiile de atunci, acum ruine. 🙂

În prima postare din vacanță am prezentat chiar centrul Romei, cum poți ajunge și ce e de văzut. Altă zi, alte locații. De data aceasta am coborât la Ottaviano – San Pietro – Musei Vaticani, după cum spune și numele, este o stație de metrou aproape de Vatican.

_MG_8089

_MG_8086

_MG_8097

Din acest punct puteți ajunge la monumentul ridicat în cinstea lui Giuseppe Garibaldi, de unde se poate vedea toată Roma, însă probabil v-ar fi utilă o hartă. 🙂

_MG_8128_MG_8146_MG_8138_MG_8151_MG_8154

Coborând de pe Gianicolo, unul din cele șapte dealuri ale Romei, poți ajunge apoi la Castelul Sant’Angelo. Tot pe aceeași parte se află și Palatul de Justiție.

_MG_8158

O altă locație care merită văzută este Insula Tiberina, o mică insulă aflată pe Tibru, chiar în apropiere de aceste obiective turistice de care am vorbit până acum. Mai spectaculoasă însă este seara, când numeroși comercianți ocupă toată minifaleza, și o animează. Mai demult am văzut că pregăteau să ruleze un film la un cinematograf în aer liber. Interesant! 🙂

Traversând Tibrul, ajungem din nou în zona de centru, unde vă puteți bucura de minunatele străduțe pline de farmecul specific italian.

Și ajungem din nou la Panteon și Piazza Navona, de care vă spuneam și în prima postare.

_MG_8198_MG_8189_MG_8178

 

Să nu uităm de ținută:

Cămașă – Bershka

Colier – Bershka

Jeans – Bershka

Cardigan – H&M

Jachetă  – H&M

Ghete – ZARA

Ochelari de soare – ZARA

Locație: Roma

Foto: Robert Ghența

Hair, Nails & Co – Studio Monroe

Camera foto: DSLR Canon EOS 600D

 

Anunțuri

Un gând despre “When in Rome

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s